"TABLETE NOSTALGICE"
Ori de câte ori, întâlnesc în cale un subiect legat de vârsta a treia, încerc să-l tratez cu fineţe, blândeţe, cu bunătate, pentru că mâine sau poimâine vom fi cu toţii, sau aproape toţii în aceeaşi situaţie..
Zilele trecute am revenit, după o absenţă de peste doi ani, la CAFE HABAIT de la "Gan Hair"din Tel-Aviv, cu speranţa că voi regăsi acel "parlament" al botoşănenilor, care avea loc ,aici, în fiecare zi de joi , despre care am scris într-o relatare din acea perioadă următoarele......
" Intotdeauna mă întrebam, ba am apelat şi la alţii, ca să aflu când se poate spune că cutare sau cutare, a ajuns la vârsta a patra. Nu, ferească Dumnezeu, să "fur" secretul longivităţii, doar aşa să văd pe omul ajuns la vârsta de peste 8o.- 9o de ani, care mai este la toate facultăţile mintale şi nu are nevoie de un sprijin când se deplasează din loc în loc.Ba conduce şi aotomobilul personal, este folositor societăţii.
Am apelat atunci la aşazisa "legendă a teatrului evreiesc" Iancală Alperin, care era în preajma împlinirii vârstei de 9o de ani. M-a invitat, într-o joi dimineaţă, la "parlamentul botoşănenilor" de la CAFE HABAIT din complexul "Gan Hair" Tel Aviv, cu scopul de a-mi prezenta pe Lica Segal, Wili Fuks, Moritz Facler, Bibi Ebercohn, (care împliniseră atunci 96 de ani),, Brener Beno, Milu Brinboim, etc, toţi octogenari, ba şi nonagenari., parte din prietenii care fac parte din acest "parlament".
Cum era să refuz o astfel de invitaţie., mai ales am pornit în căutarea secretului longivităţii.!
Şi iată-mă la ziua şi ora fixată în mijlocul acestui grup de botoşăneni, unii chiar din oraşele limitrofe.,(de la o aruncătură de bâţ, de Botoşani) făcând , la început, cunoştinţă cu aşazisa"ordine de zi", care cuprindea.....
Fiecare povesteşte, la început, despre starea sănătăţii sale,, un scurt rezumat al presei zilnice, iar joi se adaugă şi ziarele în limbă română,,apoi fiecare dă "un fel de raport" ce a făcut în ultima săptămână, vizionarea de concerte, spectacole
vizite la prieteni, plimbări la aer liber, iar la sfârşit "diverse" @
Între timp o chelneriţă aducea cafelele sau ceaiurile comandate, se face o pauză şi în jurul orei 12 , când discuţiile au luat sfârşit, fiecare se pregăteşte de plecare, nu fără a contacta telefonic, pe soţile a întrebînd ce trebuie de cumpărat pentru acasă..
Apoi cei care conduc încă automobilul personal pornesc la drum celalţi cu aotobuzul, fiecare în parte cu speranţa că joia viitoare nimeni nu va lipsi la apel, la o nouă întâlnire"
Au trecut mai bine de doi ani de atunci şi mai mult de a-mi satisface o dorinţă personală, o retrăire a clipelor petrecute împreună am hotărât să vizitez joia trecută CAFE HABAIT, (din complexul sus amintit)exact la ora când ştiam că se ţinea , pe vremuri întâlnirea "parlamentului".
M-am aşezat la o masă alăturată aşteptând pe primii sosiţi.
Din păcate a trecut ora obişnuită pentru întâlnire şi masa "parlamentului ." a fost ocupată de un grup de tineri şi tinere, care au început discuţiile lor cu un volium ridicat şi apăsător.
Am telefonat la Iancale Alperin ,să aflu ce se întâmplă, mi-a răspuns soţia, comunicându-mi că el nu mai poate vorbi cursiv,se enervează când nu găseşte cuvintele de a răspunde la telefon. Trist, în octombrie împlineşte 91 de ani şi aveam de gând să-l întâlnesc şi să scriu cum este viaţa la 91 de ani.
Am telefonat la Milu Birnboim , care era organizatorul principal al acestori întâlniri (mai bine nu sunam) soţia mi-a răspuns că a decedat la începutul anului, atrăgându-mi atenţia să nu-i spun lui Iancale Alperin. Ei au fost prieteni foarte buni, timp de peste 6o de ani.
Am telefonat la Lică Segal , alt membru marcant al "parlamentului" care m-a informat că mai toţi se deplasează foarte greu, unii nici nu ies din casă singuri, Moritz Facler a orbit, Bibi Ebercohn se apropie de 98, dar îi este foarte greu.
. "Nu-l invidiez"îmi spunea cu voce tristă..
N-am mai vrut să contactez telefonic pe alţi membri ai fostului "parlament". Cine ştie la ce surprize triste mă mai puteam aştepta..
Am mai rămas puţin privind spre locul, spre masa aceea unde cu peste doi ani m-am fotografiat cu toţi membri. Am încercat să fac o reconstituire, să visez cu ochii deschişi, să refac scena, agitaţia, buna dispoziţia acestui mănunchi de oameni. N-am reuşit. Privirea mi s-a pierdut în van.Apoi priveam în jur. Căutam ceva, căutam pe cineva să mă trezească din acest vis trist, dar în zadar.
Am plecat, tot uitându-mă inapoi, poate, poate totuşi m-am înşelat. Oare nu aici a fost locul unde m-am întâlnit cu ei ???.Poate am greşit localul unde se întâlneau mereu..şi la una din aceste întâlniri legendare am fost şi eu prezent..........
Ce prostie. Ce visuri ireale..
Noi am îmbătrânit şi ne înşelâm cu gândul că, cărarea vieţii nu are şi un loc unde ne oprim,vrând nevrând, pentru totdeauna.
Din păcate şi relatarea mea de astăzi se termină aici
" Bătrăneţe, bătrăneţe haine grele ce n-aş da să scăp de ele.".
PĂCAT, PĂCAT
, a
